Interact Mediaș

Note de subsol nu sunt doar acele rânduri mici de la finalul unei partituri sau pagini. Sunt detaliile care contează cel mai mult, emoțiile nerostite, amintirile care dau sens muzicii și oamenii care nu cer aplauze, dar le merită din plin. În această serie, ne propunem să descoperim acești artiști și poveștile lor, să dăm glas acelui univers din spatele scenelor, unde magia începe înainte de toate. 

Noi, redacția clubului Interact Mediaș, am stat de vorbă cu fiecare dintre artiștii care ne vor aduce hiturile de altădată înapoi pe scenă.

Deschidem seria cu cineva foarte special pentru noi, nu doar pentru că va urca pe scenă cu un repertoriu legendar, ci pentru că ne e colegă, prietenă și, uneori, chiar complice în orele târzii de organizare. Hai să o cunoaștem mai bine pe Sophia Popianoș, într-un interviu intim și sincer, să descoperim povestea unei voci care nu caută lumina reflectoarelor, ci adevărul din fiecare vers. 

Cariera muzicală a Sophiei nu a început în lumina reflectoarelor, ci în liniștea caldă a unei biserici din Mediaș, acolo unde vocile nu caută aplauze, ci armonie. La doar 8 ani, a fost invitată să cânte în corul bisericii Sfânta Margareta. A fost o invitație simplă, dar cu bătaie lungă:
„După ce m-au auzit cântând, am fost întrebată dacă nu vreau să intru în cor. Și de atunci… au trecut deja opt ani.”

Opt ani în care muzica i-a modelat copilăria, i-a ancorat emoțiile și i-a oferit, pas cu pas, un sens.
„Pot spune că am avut o copilărie bogată datorită muzicii. E parte din mine. Lumea așa mă știe. Pot spune că e identitatea mea!”

Și nu e greu de înțeles de ce. Când vorbește despre muzică, o face cu pasiunea cuiva care nu doar ascultă, ci trăiește fiecare vers, fiecare notă. Se inspiră din universuri muzicale diferite, dar intens emoționale. Adele, Billie Eilish și The Weeknd sunt reperele ei artistice, nume mari, cu povești personale, înrădăcinate în muzică.
„Dacă aș putea cânta pe scenă cu un artist, clar aș alege-o pe Adele. Ea mă inspiră cel mai mult.”

Deși nu a făcut niciodată parte dintr-o trupă, Sophia și-ar dori, în viitor, să exploreze mai mult latura colectivă a scenei. Până atunci, urcă singură în fața microfonului, cu emoții care se schimbă de la o piesă la alta.
„Cuvântul care mă descrie pe scenă? Complicat. Emoțiile nu sunt constante. Totul depinde de ce cânt și cui.”

Pentru „Oldies but Goldies”, a ales mai multe piese, dar trei o definesc mai degrabă prin emoție decât prin logică.
„Nu știu exact de ce le-am ales… le-am simțit. M-au atras instinctiv.”
Repertoriul ei include adevărate bijuterii muzicale: Can’t Help Falling in Love (Elvis Presley), I Love You (Billie Eilish) și Wicked Game (Chris Isaak). Fiecare piesă aduce cu sine o doză de mister și de vulnerabilitate, exact ce transmite și ea când cântă.

Dar pentru Sophia, concertul nu este doar o bucurie artistică. Este și un mod de a da ceva înapoi.
„Îmi doresc să strângem mulți bani la festival, ca să putem ajuta asociația pe care o susținem. Am mai cântat în trecut şi pentru alte cauze nobile, copii cu autism și pentru cei cu deficiențe locomotorii, spre exemplu. Ador concertele caritabile. Mă simt mai aproape de oameni când cânt cu un scop.”

Privind în urmă, își amintește și de momentele dificile din copilărie, când nu avea voie să bea apă rece sau să vorbească prea mult, de teamă să nu își piardă vocea.
„A fost stresant pentru un copil. Dar m-am adaptat.”
Acum, lucrurile s-au schimbat. A crescut. Și nu doar în voce, ci și în curaj.
„Acum pot vorbi mult mai liber în public. Sunt mai deschisă, mai sociabilă.”
În toți acești ani, sprijinul a venit constant din două direcții esențiale: familia și profesoara de canto, repere de încredere în drumul ei artistic.

Iar despre festival, spune simplu, dar cu sens:
„Oldies but Goldies e despre muzica veche care a fost uitată. Eu cred că trebuie redescoperită.”

Și dacă emoția are un sunet, atunci s-ar putea să îl auzim în vocea ei, într-o seară de mai, sub lumina caldă a scenei, când între trecut și prezent va exista o punte făcută din refrene care n-au îmbătrânit niciodată.

Seria noastră de interviuri continuă cu două trupe care promit să zguduie scena festivalului, fiecare cu stilul ei, energia ei și povești ce merită descoperite.

 „Oldies but Goldies” abia începe, așa că rămâneți pe recepție!